În clasa a V-a, Ioana Pârvulescu învăța după-amiaza și întoarcerea acasă pe întuneric „avea mult farmec romantic”. Diminețile vorbea cu prietenele la telefonul fix, fără știrea părinților. Gânduri și preocupări poate nu cu mult diferite de cele ale elevilor de azi care ajung să-i citească textul „Prietenul meu” când trec la gimnaziu. În interviul pentru Școala 9, Ioana Pârvulescu a povestit despre operele din manuale care au traumatizat generația ei, a teleportat un copil din epoca jocurilor pe calculator în secolul al XIX-lea și și-a spus opinia despre „mașina de citit gândurile” – Facebook.
Privite de aproape, de ce-urile copilăriei sunt chiar motorul filosofiei, ceea ce îi face pe copii mici filosofi înnăscuți.
Vi s-a întâmplat vreodată să vă gândiți că într-o anumită situație v-ați purtat de nota 4? Sau de nota 8? Sau de nota 10, caz fericit? Poate ați mers la un interviu, aveați totul bine gândit, erați siguri sau sigure pe voi, dar după încheiere, v-ați spus: Doamne, ce prost m-am descurcat! Apoi, surpriză, rezultatul să fie pozitiv, mai presus decât așteptările voastre. Poate, din contră, ați avut o discuție cu cineva, pentru care v-ați pregătit emoțional. Aveați de clarificat niște lucruri care țineau de raportul dintre voi, raport care, cu siguranță, era o sumă de interacțiuni, un întreg de acumulări, în timp.