Vremurile miuțelor și jocurilor de-a prinselea pe mijlocul străzii au apus. Orașele au devenit tot mai nesigure pentru copii, iar părinții tot mai temători să-i lase singuri. Mai mult, nu doar că și-au pierdut locurile de joacă, treptat rămân și fără dreptul de a-și însoți părinții la restaurant sau în hoteluri. S-a întâmplat recent ca un local din București să impună regula ca cei mici să stea permanent așezați, dar e un trend global. Polarizată, discuția pendulează între „locurile child free încalcă drepturile omului” și „copiilor crescuți cu prea multă libertate le lipsește bunul simț”. Dar dezbaterea e multifațetată și cu rădăcini până în comunism.
REZOLVAT. Dezamăgită de tot ce nu merge, Ivona Munteanu voia să plece din țară. A decis până la urmă să rămână și să fie parte din soluție - așa că s-a făcut profesoară. A coborât repede „de pe tocuri”, cum avea să povestească, și și-a lăsat mantia de salvator acasă când s-a lovit de realitățile din școlile dezavantajate. Șapte ani mai târziu e tot aici, predă limba română la un liceu tehnologic din Călărași și este coordonatoare de literație la Asociația pentru Valori în Educație. Am vorbit cu Ivona despre ce înseamnă literația, cum poate fi dezvoltată la elevi, ce soluții are ea la clasă și ce resurse au profesorii pe platforma gratuită ALFABETAR.
Vi s-a întâmplat vreodată să citiți o carte sau să urmăriți un film și brusc să exclamați: „Doamne, în tot acest construct ficțional este o metaforă a școlii!”? Nouă da. Și unul dintre filmele care ne-au provocat la o astfel de lectură este Casa norvegiană (Der norske hus, 2017, Norvegia, regia Jan Vardøen - Netflix), poate cu atât mai mult cu cât mai sunt câteva zile până la începerea unui nou an școlar și avem tendința de a ne obișnui privirea cu lentilele progresive ale universului educațional.