România are din 2015 o strategie pentru digitalizare. Una care a expirat anul trecut, fără niciun rezultat. Nu avem bibliotecă virtuală, nici catalog școlar electronic, nici tehnologii avansate de educație, cum frumos era scris în document. Se mai intenționa și digitalizarea și arhivarea conținutului, nimic nici în acest sens. În timp ce suntem în coada topului european la competențe digitale, ne punem singuri coronița de premianți la scris strategii pentru pus la sertar.
Niciun partid nu-și asumă alocarea a 6% din PIB pentru educație în următorul an, deși Legea Educației prevede acest procent încă din 2011. Este principala critică pe care Societatea Academică din România (SAR) o aduce partidelor care candidează la alegerile parlamentare. SAR evidențiază într-o analiză „bilele albe“ și „bilele negre“ din programele de guvernare pentru educație ale politicienilor care cheamă cetățenii la vot pe 6 decembrie.
Bucureștiul a recăpătat repede aerul de dinainte de pandemie o dată cu începerea școlii: trafic, autobuze pline, oameni pe străzi. „Începem să intrăm în normalitate, eu cred că asta e cel mai important”, spune aproape euforic o mamă care și-a lăsat copilul în fața Școlii 179 din București. Este una din unitățile de învățământ care au organizat două schimburi pentru elevii din învățământul primar și cei de a opta. Și când și-au lăsat copiii la școală, s-au adunat ciorchine la poartă, până i-a alungat paznicul. Deschiderea școlii i-a făcut să uite de pandemie.