O mamă se luptă să accesibilizeze spațiile culturale pentru copiii cu dizabilități intelectuale care își petrec mare parte din viață în casă.
Sunt Ramona, profesoară de limba franceză într-o comunitate din judeţul Ilfov şi, în fiecare săptămână, duc cu mine aproximativ 300 de copii, 300 de poveşti, 300 de înfrângeri, 300 de victorii. Alături de ei: Dragoş* de la clasa I care se plimbă prin clasă, Gabi de la a II-a care îşi împunge repetat colegul cu pixul în obraz, Raluca de la a III-a care vorbeşte încontinuu, Ianis de la a IV-a care cântă manele în timpul orelor şi înjură. Copii care nu ştiu să-şi gestioneze emoţiile, copii cu care nimeni nu stă de vorbă sincer şi autentic, copii care nu înţeleg la ce foloseşte şcoala. Dar de asta sunt aici.
Părinții au început să strângă bani pentru a le cumpăra cadouri profesorilor. Dacă unii se orientează către daruri simbolice, flori sau bomboane, există încă mulți părinți care adună sute de lei. Asta, deși Codul de etică pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar și Codul Penal interzic astfel de practici. Printre părinții care au fost constrânși să dea bani se numără și o mamă care lucrează ca polițistă și al cărei „defect profesional” a făcut-o să identifice în această colectă o faptă de corupție.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
