Există șapte comisii și grupuri de lucru care printre altele trebuie să rezolve problemele de inechitate din școala românească. De la toate avem documente de politici care nu ajung niciodată să fie implementate și poze cu zâmbete, perfecte în campanii electorale. Și mai avem și copii care nu au cu ce să ajungă la școală, care nu au ce să mănânce, copii veșnic uitați la marginea societății. O analiză realizată de Antonia Pup despre obsesia politicienilor de a rula cuvinte grele prin discursuri și rapoarte până le dezbracă de conținut.
Vremurile miuțelor și jocurilor de-a prinselea pe mijlocul străzii au apus. Orașele au devenit tot mai nesigure pentru copii, iar părinții tot mai temători să-i lase singuri. Mai mult, nu doar că și-au pierdut locurile de joacă, treptat rămân și fără dreptul de a-și însoți părinții la restaurant sau în hoteluri. S-a întâmplat recent ca un local din București să impună regula ca cei mici să stea permanent așezați, dar e un trend global. Polarizată, discuția pendulează între „locurile child free încalcă drepturile omului” și „copiilor crescuți cu prea multă libertate le lipsește bunul simț”. Dar dezbaterea e multifațetată și cu rădăcini până în comunism.
Misiunea părintelui se termină la poarta școlii? Sau ar trebui să fie implicat în toate aspectele educației?
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
