Vă amintiți de prima scrisoare adresată lui Moș Crăciun? Sau poate lui Moș Gerilă? Destinatarul este diferit în funcție de epoca în care ați copilărit, dar oricum, și unul și celălalt aveau aceleași calități: dărnicia și bunătatea. Vă mai amintiți versurile „Moș Crăciun/Gerilă, toți îmi spun/ Că ești darnic și ești bun.”? Lui, Moșului celui darnic și bun, îi scriam una dintre primele scrisori, cu evident caracter persuasiv, scopul fiind de a-l convinge că merităm să primim de la el lucrurile dorite: dulciuri, portocale, o mașinuță chinezească sau o păpușă de la „Arădeanca”, poate un pulover cu Mickey Mouse, un telefon, un joc Nintendo și/sau ce o mai fi fost la modă în vremea copilăriei noastre.
Ba da. Am citit, dar mai demult. Era o carte voluminoasă, cu o copertă alb cu verde pe care scria Cobzarul. O carte cu poezii de Taras Șevcenko și îmi amintesc că m-a surprins tristețea versurilor în care își cânta Ucraina asuprită. Afirmația „În viața mea n-am citit o carte scrisă de un ucrainean” nu are însă legătură cu lecturile noastre.
Avem astăzi la doi pași de noi un alt război, după 80 de ani de pace în Europa, timp în care abia am avut vreme să digerăm tot răul și tot întunericul venit din discriminare, xenofobie și antisemitism. Am citit jurnalele unor tinere evreice, victime ale unuia dintre cele mai cumplite episoade din istoria recentă - Holocaustul. Lecturi terifiante, dar necesare. A studia fenomenul Holocaustului înseamnă a explora poveștile mânate de curaj, speranță, reziliență pentru ca rasismul să devină un arhaism.