Jurnalist specializat pe educație. A început să lucreze în redacția România libera în anii 2000. A fost apoi în redacțiile de la Adevărul, DIGI 24, HotNews.ro, unde a acoperit în principal subiectele legate de învățământul din România.
Educație antreprenorială, educație juridică, istoria Holocaustului, sunt doar câteva dintre disciplinele recent adăugate în programa școlară, chiar de la tribuna Parlamentului. Discipline care să țină pasul cu lumea de azi. Într-o logică dihotomistă, voci din educație minimizează importanța unor discipline precum istoria sau limbile ,,moarte” care, în miezul Revoluției industriale 4.0, par a nu mai avea vreo utilitate. De ce mai învață studenții limbi clasice, dacă oricum nu îi ajută să se integreze pe noua piață a muncii? Școala 9 a discutat cu Ioana Jinga, studentă la Limbi Clasice în Iași și o avocată a studierii lor.
În timp ce Ministerul Educației promite de ani de zile digitalizarea școlilor, un grup de profesori de la Colegiul „Nicu Gane” din Fălticeni, județul Suceava, au luat problema în propriile mâini. Au identificat sponsori din mediul privat, printre ei chiar foști absolvenți, și au construit prima sală de clasă SMART din unitatea de învățământ. Doar că nu s-au oprit aici: au mai construit alte trei și o „reading room”, o sală de lectură amenajată în stil britanic.
Camelia Vețeleanu, economistă la bază, a înființat o grădiniță în care copiii sunt expuși la limba franceză de la un an și jumătate. De la 4 ani încep să învețe și engleză. Ideea este ca atunci când împlinesc șase ani, copiii să poată să comunice fluent în cele două limbi. Cu cât încep să învețe o limbă străină mai devreme, cu atât mai bine, arată studiile internaționale. Dar când devine prea târziu pentru un copil să ajungă la un nivel nativ?