
E pretutindeni și cu ochii-n patru. Se simte mai bine afară decât în casă.

Fișe de lectură pe cutii de pizza, plimbări în jurul școlii ca să găsească „cuvinte” pentru compuneri, albinuța care vine cu surprize. Orele Maricicăi Ardeleanu, din Sănduleni, Bacău, nu sunt niciodată plictisitoare. Toată viața s-a adaptat la nou. Chiar dacă abia acum cinci ani a auzit de noțiunea de literație, a început să aprofundeze subiectul. Astăzi, când numără 42 de ani la catedră, lucrează cu elevii ei de pe platforma Alfabetar și vede progresele copiilor.
Am întrebat mai mulți profesori ce rămâne când își iau la revedere de la o generație.
Sunt Ramona, profesoară de limba franceză într-o comunitate din judeţul Ilfov şi, în fiecare săptămână, duc cu mine aproximativ 300 de copii, 300 de poveşti, 300 de înfrângeri, 300 de victorii. Alături de ei: Dragoş* de la clasa I care se plimbă prin clasă, Gabi de la a II-a care îşi împunge repetat colegul cu pixul în obraz, Raluca de la a III-a care vorbeşte încontinuu, Ianis de la a IV-a care cântă manele în timpul orelor şi înjură. Copii care nu ştiu să-şi gestioneze emoţiile, copii cu care nimeni nu stă de vorbă sincer şi autentic, copii care nu înţeleg la ce foloseşte şcoala. Dar de asta sunt aici.