
E pretutindeni și cu ochii-n patru. Se simte mai bine afară decât în casă.

În urmă cu două luni, Școala 9 l-a vizitat pe Răzvan Murgu, băiatul care stă la câțiva kilometri de Prut, în satul Hermeziu - unde semnalul la Internet este foarte slab. Băiatul care tocmai a terminat clasa a VIII-a avea puține speranțe că va merge la liceu în Iași, deși este printre cei mai buni elevi din clasa lui, fiindcă părinții lui nu-și permit cheltuielile. La scurt timp după ce am publicat povestea sa, Răzvan a primit sprijin din partea unor organizații neguvernamentale și a unei firme IT, precum și meditații gratuite din partea a doi profesori de la Colegiul Național „Grigore Moisil“ din Iași.
De la cel mai depărtat cătun și poate până în cel mai select apartament din Cartierul Francez al Bucureștiului plutește o credință populară neprobată vreodată științific cum că nu e bine să înveți prea mult. Unii au perpetuat-o din amărăciune, fiindcă sărăcia i-a împiedicat să meargă la școală, așa că e simplu să spui că-ți dăunează. Alții fiindcă au văzut în jurul lor că mai mult decât diplomele i-a ajutat abilitățile cărora le spunem simplu șmechereală. Sunt cele pe care, așa cum scriu și la profilul de Facebook, le-au obținut la „școala vieții”. Preocupat și el de gura satului, un elev de la un liceu de la țară l-a întrebat pe un cercetător de Cambridge dacă e adevărat că „prea multă carte strică”. Măcar pentru el, incertitudinea s-a spulberat. Pentru celelalte milioane de români însă?
„Fiul meu de 13 ani a stat o zi întreagă de vorbă cu un alt copil din Ucraina. Îl auzeam întrebându-l pe acel băiat dacă îl poate ajuta cu ceva. Îi spunea că, dacă e nevoie, împarte camera cu el”, este doar una dintre poveștile împărtășite de o mamă pe un grup de Facebook. Școala9 a cules astfel de istorisiri și a stat de vorbă cu un psiholog și un profesor pentru a înțelege de ce e important să le vorbim celor mici despre război, dar și cum ar trebui să o facem fără a ascunde adevărul și fără să-i speriem.