
E pretutindeni și cu ochii-n patru. Se simte mai bine afară decât în casă.

Scriitorul Vasile Ernu, unul dintre organizatorii festivalului de Moldox, care are loc anual la Cahul, povestește cum a fost ediția a șaptea a evenimentului. An de an, festivalul a reușit să adune ca în jurul său ca în jurul unui stup elevi, studenți, pasionați și curioși care gravitează cu toții în jurul pasiunii pentru cinematografie. Moldox, așa cum este Ideo Ideis, la Alexandria - Teleorman, sau Anonimul, la Sfântu Gheorghe - Tulcea, reușește să dea culoare orașului numit și „capitala de sud a Basarabiei”. Care asemeni altor locuri din Moldova, a rămas fără săli de cinema.
De la Holocaust și metodele Securității până la câștigarea drepturilor femeilor, cunoașterea episoadelor istorice despre care manualele și profesorii nu le vorbesc elevilor ar oferi o imagine mai nuanțată – și mai reală – a României.
12 ani de școală și cinci de facultate, 17 ani legați cu aceeași rutină: eu într-o bancă, în fața mea profesorul. Am 56 de ani și de 28 de ani sunt profesoară în învățământul special (dintre care trei ani în Statele Unite, unde am lucrat cu elevi de liceu cu dizabilități de învățare). Ce mi-a rămas din cei 17 ani sunt câteva episoade, nu multe, în care am fost surprinsă, uimită, scoasă din zona de confort. Astăzi, când discutăm încrâncenat despre o nouă lege, eu mă întorc mai mult către profesorii care m-au format. Nu au fost atât de mulți. Putem astăzi să aducem mai mulți astfel de oameni în sistem?