
E pretutindeni și cu ochii-n patru. Se simte mai bine afară decât în casă.

Mai multe fotografii personale ale Emiliei Șercan au fost sustrase dintr-un dosar al poliției și au ajuns pe mai multe site-uri. Jurnalista făcuse plângere fiindcă a primit mai multe amenințări după ce a demonstrat plagiatul premierului Nicolae Ciucă. Ultimul mesaj, primit pe Facebook, era cu fotografiile care apoi au ajuns pe internet. Ziarista a denunțat public acțiunea de compromitere și 160 de profesori universitari, jurnaliști și scriitori, printre care Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, au semnat un apel de solidarizare cu Emilia Șercan. De ce tace însă întâiul profesor al țării?
V-ați pus vreodată întrebarea cum se măsoară nivelul de competență al unui cadru didactic din învățământul preuniversitar (sau dacă se măsoară cu adevărat)? Și care este unitatea de măsură? Adevărul este că pentru prima întrebare nu am găsit răspuns, dar pentru a doua ne este clar: dosarul. Dosarul și adeverințele care se adună în el. Nu ce știe și ce face cadrul didactic este important, nu ce atitudine manifestă în activitatea sa, ci câte hârtii reușește să strângă pentru dosarul personal. Dosarul, sfântul dosar, mai nou în format electronic, demonstrează cât de grozav ești. Ce contează cum ai obținut adeverințele, ce contează că ele nu reflectă adevărul (deși acest document este definit ca dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept, iar verbul de la care s-a format cuvântul adeverință își are rădăcina în substantivul adevăr), important este să fie multe, semnate și din locuri diverse.
O carte care-i învață pe copii „cum să supraviețuiască la școală” a fost retrasă de pe piață după numai un an de la apariția ei în România, după ce zeci de părinți au criticat conținutul acesteia. Deși reprezentanții editurii au explicat că volumul „s-a bucurat de succes la nivel internațional” și este un pamflet, un psiholog și un sociolog spun că cei mici „nu fac diferența între ironie și concretul cuvintelor”.