
E pretutindeni și cu ochii-n patru. Se simte mai bine afară decât în casă.

Lipsa de resurse, neînțelegerile din cancelarie și o programă inflexibilă transformă profesorii în acrobați. „Acrobații” se numește și piesa lui David Schwartz, care se joacă de trei ani în teatre și școli. Regizorul ne-a relatat într-un interviu cum s-a inspirat din propriile experiențe din școală și din poveștile profesorilor din rural pentru a pune în scenă viața lor de zi cu zi.
Timp de două săptămâni am vorbit, în Școala 9, despre abaterile disciplinare ale profesorilor români. Am arătat cum unii fentează sistemul și revin la catedră. Am lansat o dezbatere publică și am adus la aceeași masă decidenți, profesori, părinți, elevi. Am vorbit despre sănătatea mentală a cadrelor didactice și câtă nevoie au de o salarizare motivantă și de respect. Și cu fiecare cărămidă la discuțiile aplicate despre rezolvarea unei probleme sistemice a tot trebuit să luptăm cu balastul unor mentalități. Sunt încă mulți profesori care se simt atacați atunci când în presă sunt dezvăluite cazurile pe care în primul rând ei ar trebui să le respingă.
„Am ratat câteva săptămâni”, îmi spun mulți profesori și directori de școli. „Nu am știut ce să facem, fiecare a făcut ce a vrut, iar unii nu au vrut să facă nimic”, completează un director. Probabil că așa este: ne-a prins criza total nepregătiți, ca de obicei, aș spune eu. Însă în acest moment nu ne ajută cu nimic să intrăm în paradigma lamentărilor sau învinovățirii unei instituții sau alteia.