
E pretutindeni și cu ochii-n patru. Se simte mai bine afară decât în casă.

Te simți furios/ă pentru că nu ești înțeles/înțeleasă. Ești dezamăgit/ă după prima ta relație. Simți anxietate la ora de matematică. Ești fericit/ă că ai câștigat un premiu. Te pasionează un sport. Simți iubire, frustrare, tristețe, melancolie. Un amalgam de emoții copleșitoare. Ce faci cu ele?
Are școala românească nevoie să introducă în materii tematica egalității de gen? Da, răspund categoric Irina Ilisei și Alexandra Columban, două dintre autoarele manualului pentru profesori „Egalitatea de Gen: Predarea și Integrarea în Învățământul Preuniversitar”. Într-un interviu pentru Școala 9, acestea explică de ce cadrele didactice trebuie să-și adapteze stilul de predare astfel încât să le vorbească elevilor despre echitate, stereotipuri, discriminare și bullying în același timp în care le predau despre romane, lecții de istorie sau teoreme matematice.
Să fii profesor la țară sau în urbanul mic e cu totul altă poveste decât a fi profesor în școlile bune de la oraș. Avea să vadă cu ochii ei asta, acum șapte ani, profesoara de română Ivona Munteanu, când a ajuns la Budești, Călărași. Primul ei an la catedră. Spune că dacă n-ar fi fost rețelele de profesori ale unor ONG-uri, probabil ar fi renunțat. Am discutat la REZOLVAT despre „singurătatea profesorilor” și burnout-ul din educație, dar și despre posibile soluții.