Când era adolescentă, scriitoarea Simona Popescu citea mult, dialoga în franceză cu colega de bancă, chiulea foarte rar, poate doar în zilele ploioase în care nu se putea face „Practica agricolă”, fuma, mergea la cinematecă, dansa mult. Singurul spațiu fără granițe al generației ei era lectura. Chiar cu Instagram, haine ultimul răcnet și călătorii doar cu buletinul, adolescenții de azi nu sunt atât de diferiți. Scriitoarea crede că „dacă, printr-o magie, ne-am afla într-o bulă de timp suspendată, sigur ne-am înțelege bine”. Un interviu despre școală, profesori, comentarii literare, prietenie și tinerețea aia care n-are de-a face cu vârsta. Un interviu „într-o bulă de timp suspendată”, din seria „Scriitori de manual”.
OP-ED. Îl țineți minte pe primarul Cristinel Condrea din Rediu, Iași, care amenința la o ședință de consiliu local că nu mai pune săpun și hârtie igienică la școală fiindcă nu are „niciun rezultat”? Aceeași mentalitate de tipul „profesorii să sufere și să demonstreze” o vedem și în discursurile legate de măsurile de austeritate ale guvernului. Și nu e de ieri, de azi.
Un copil în vârstă de 7 ani, din Germania, este prea bolnav ca să poată merge la școală. În locul său, Joshua Marinangeli a trimis un avatar, un robot prin intermediul căruia poate interacționa cu profesorul. E de ajuns ca ochii robotului să „clipească” și profesorul înțelege că Joshua dorește să intervină sau să răspundă la o întrebare adresată elevilor din clasă. Digitalizarea școlii a fost accelerată de Covid-19 și roboțeii-elevi ar putea fi soluția pentru copiii cu diferite afecțiuni să-și continue studiile alături de colegii lor. Și platformele educaționale online vor avea o viață lungă.