„Mi-aș dori ca, atunci când adulții iau decizii, să se gândească mai mult la modul cum vor afecta aceste decizii viitorul copiilor.” Este mesajul lui Miriam, o fată de 12 ani din Deva, de Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, celebrată pe 20 noiembrie. Miriam face parte și din Consiliul Copiilor înființat în cadrul inițiativei UNICEF „Localități Prietene ale Copiilor”.
„Când intri în clasă, trebuie să îți lași toate problemele în afara ei.” De câte ori vi s-a spus asta? De câte ori ați transmis acest mesaj? Să nu ne spuneți că nu ați auzit niciodată acest îndemn. Este unul dintre cele mai vehiculate mesaje despre statutul și misiunea profesorului, care se concentrează pe beneficiarii educației, elevii, ceea ce este, până la un punct, normal, firesc. Dar există, credem noi, și un firesc al întoarcerii privirii înspre profesori, care par a fi transformați, de acest mesaj, în niște mecanisme ușor de programat și atât. Or, lucrurile nu sunt așa de simple. Nu sunt deloc simple.
Simona Voinescu este unul dintre cei 95 de directori care la începutul anului școlar și-au dat demisia, majoritatea din cauza salariilor. „Câștigam mai puțin cu o mie de lei decât o învățătoare”, spune fosta directoare, care anul trecut primea titlul „Directorul anului pentru antreprenoriat” din partea Asociației Valori în Educație. În ultimii 11 ani, aceasta a digitalizat toată Școala gimnazială Popricani din Iași, a crescut rata de promovare la Evaluarea Națională la peste 93% și a achiziționat echipamente IT de aproape jumătate de milion de lei. Spune însă că nu mai putea continua cu un salariu „de vânzător în supermarket”: „M-am simțit umilită!”