
E absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași. În 12 ani de presă a lucrat în redacțiile de la Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul Zilei, Yahoo News și GreatNews. E interesat de educație, tehnologie și probleme societății.

După doi ani de la începutul pandemiei, a fost ridicată starea de alertă. Asta înseamnă că restricțiile nu mai sunt în vigoare. Ceea ce devenise noua normalitate, masca purtată la interior, ratele de incidență a îmbolnăvirii care dictau deschiderea școlilor, toate se vor transforma într-o ciudată amintire. Doar că școala românească dă semne că se va întoarce la aceleași metehne pe care le știam și analizam încă de dinaintea pandemiei. Tot în acești ani, autoritățile s-au angajat să ia mai multe măsuri pentru digitalizarea școlii, dar toate au rămas doar declarații.
Peste 700 de profesori de informatică cer Ministerului Educației să introducă în programa școlară de liceu ore de programare elementară și algoritmi, la toate clasele, indiferent de profil. Toții elevi au nevoie de cunoștințe de bază în programare, spune pentru Școala 9 profesorul Emil Onea, vicepreședintele Uniunii Profesorilor de Informatică din România (UPIR). Reprezentanții elevilor și un consilier școlar din București sunt de altă părere.
În vară am fost cu toții martorii unei mișcări de solidarizare extraordinară, când a avut loc greva profesorilor. Am apreciat vocile care ne-au susținut. Am asistat însă și la hărțuirile celor care, după caz, se aflau fie în tabăra greviștilor, fie a celor care au continuat să predea. Zilele acestea s-a discutat despre cazul Goethe, unde o mămică a acuzat un profesor de bullying după ce nu și-a mai trimis copilul la el la meditații. De ce nu ne solidarizăm și în astfel de cazuri? De ce nu ne solidarizăm să reclamăm abuzurile?