
Reporter la început de drum, #peteren și social media. În timpul liber își schimbă culoarea la păr ca pe dresuri.

Vremurile miuțelor și jocurilor de-a prinselea pe mijlocul străzii au apus. Orașele au devenit tot mai nesigure pentru copii, iar părinții tot mai temători să-i lase singuri. Mai mult, nu doar că și-au pierdut locurile de joacă, treptat rămân și fără dreptul de a-și însoți părinții la restaurant sau în hoteluri. S-a întâmplat recent ca un local din București să impună regula ca cei mici să stea permanent așezați, dar e un trend global. Polarizată, discuția pendulează între „locurile child free încalcă drepturile omului” și „copiilor crescuți cu prea multă libertate le lipsește bunul simț”. Dar dezbaterea e multifațetată și cu rădăcini până în comunism.
În toamna anului trecut, profesoara de engleză Teodora Trișcă punea public întrebarea: „Vrei să predai o lună la țară?”. Practic, voia să organizeze rezidențe educaționale în Lechința, Bistrița-Năsăud, un sat cu dealuri verzi și poezie, dar cu puține oportunități de activități extrașcolare pentru elevi. Nebunia de a atrage orășeni să lucreze cu copiii de la țară i-a ieșit. A avut loc deja sesiunea de teatru și de aikido și urmează tabăra de informatică.
Din cei peste 192.000 de elevi înscriși în clasa pregătitoare în septembrie 2014, 154.600 au ajuns la cel puțin o probă de la Evaluarea Națională anul acesta. 38.000 de copii, așadar, nu apar în statisticile oficiale, un oraș cât Bragadiru - Ilfov sau Mediaș - Sibiu. Rapoartele anuale privind starea învățământului preuniversitar arată că mii de elevi se pierd din fiecare generație. Ministerul Educației spune că diferența vine, în mare, din numărul de copii rămași repetenți, olimpici sau cu cerințe speciale care nu sunt obligați să susțină examenele. Specialiștii în educație consultați de Școala 9 atrag însă atenția că această explicație e incompletă, iar fenomenul „pierderii pe drum” a elevilor trebuie privit din mai multe unghiuri.