
Reporter la început de drum, #peteren și social media. În timpul liber își schimbă culoarea la păr ca pe dresuri.

OP-ED. În România, multe decizii din educație - fie ele la nivel de clasă, școală, centre educaţionale sau minister - se iau pe bază de intuiție, tradiție sau soluții rapide când ne loveşte câte o criză. Ce s-ar întâmpla dacă ne-am baza deciziile pe cercetări validate științific, pe dovezi reale din clasă și din viața elevilor?
Andreea Tancu, să-i spunem așa, este profesoară și dirigintă la o clasă de elevi de a V-a. Este pentru prima dată când primește dirigenție, dar are deja o experiență didactică de cinci ani. Andreea are 28 de ani. A terminat facultatea la 21 de ani (nivel licență), apoi masteratul la 23 de ani și a intrat imediat după aceea în învățământ.
În București sunt peste 222 de mii de elevi, iar 10% dintre aceștia se îngrămădesc în doar 13 școli. Am mers la trei dintre cele mai aglomerate instituții preuniversitare, cu aproape 2000 de elevi și peste, din sectoare diferite, însumat, cât populația unui oraș ca Lehliu Gară din Călărași. Doar că elevii sunt adunați cel puțin patru ore pe zi pe o suprafață de 8000 de ori mai mică. Am întrebat conducerea școlilor și mai mulți părinți cum au făcut față în vremea coronavirusului. Măsurile de igienă se respectă, distanțarea în bănci, mai greu. Dar oricare ar fi fost situația, cei mai mulți părinți spun că și-ar fi adus oricum copiii la orele cu prezență fizică.