Copiii au nevoie să citească despre iepurași, dar și despre lagărele de la Auschwitz, război, emigranți, foamete sau rasism. Pe 23 aprilie, de Ziua Internațională a Cărții, vorbim despre „Copiii din lumea noastră”, o colecție de patru cărți adusă în România de librăria Cartemma.
Colecția își propune să îi ajute pe copii să înțeleagă „cu empatie și în siguranță” marile probleme ale lumii și să devină „un instrument valoros pentru părinți și profesori”.
Anca Boloș a pornit librăria Cartemma acum aproape 12 ani. A publicat „Copiii din lumea noastră” inițial în 2018, după ce le-a văzut la Târgul de carte de la Frankfurt, dar colecția a devenit subiect de dezbatere în comentariile de pe social media abia recent.
Vrem să ajungă și la cei mici toate lucrurile astea?
„Copiii trăiesc în aceeași lume cu noi. Aud aceleași știri, aud ce se vorbește în jurul lor. Și sunt curioși. Vor să învețe și despre politică și despre război și despre animăluțe, flori, fotbal și chiar despre Dumnezeu. Ei nu trăiesc într-un balon”, e observația uneia dintre persoanele care au reacționat la o postare a librăriei. Alții cred că e „propagandă progresistă” sau că ar trebui să îi învățăm pe copii „cum pot să facă o lume mai bună, nu cum să accepte și să suporte nedreptatea, corupția și abuzul de putere”.
Legătura Ancăi Boloș cu cărțile își are rădăcinile în copilăria petrecută într-un sat din Maramureș, cu ambii părinți profesori. „Pentru mine, cărțile, așezarea, statul și momentele alea de liniște erau chestii care făceau parte din rutina familiei mele. În mintea mea de copil era că eu asta o să fac când o să fiu mare, o să fiu printre cărți”, povestește Anca Boloș.
Foto: Anca Boloș (arhivă personală)
Am stat de vorbă cu ea despre cum pot folosi profesorii colecția de cărți ca instrument la clasă, când ar trebui să înceapă părinții discuțiile pe teme dificile și ce alte teme lipsesc din literatura pentru copii.
Școala9: Copiilor tăi le-ai citit colecția de patru cărți?
Anca Boloș: Da, le-am citit și copiilor mei. Așa am început cu Cartemma, că îi citeam băiețelului meu. Atât de mult îi citeam, că la 2 ani mă întreba „ce cheie (scrie, n.r.) aici, ce cheie aici?”.
Dar nu au fost speriați de cărțile acestea și am considerat că e o chestie absolut normală. Nu e nimic în neregulă cu ele, copiii le pot citi.
- În ce an ai publicat pentru prima dată colecția asta de cărți?
- În 2018 am găsit cărțile la un târg de carte. Eram la Frankfurt și mie îmi plăcea în prima zi de târg de carte să trec pe la toate editurile. Și am trecut de mai multe ori pe lângă colecția asta, era în engleză, mi s-a părut foarte fain că e partea asta de puzzle, am văzut despre ce-i vorba.
- Subiectele, de exemplu, în 2018 nu erau atât de emergente cum sunt acum.
- Nu erau. Dar eu am mai publicat cărți șocante, ca să zic așa. Cărțile mele de început erau cărți de copii foarte mici.
Când am fost la târg la Bologna m-am întâlnit cu o doamnă în vârstă, foarte simpatică. Și mă întreabă „tu ești editor sau ești doar vizitator?”. Eu eram chiar la început, aveam șase cărți sau ceva de genul ăsta publicate. Și zice, „hai să-ți povestesc despre cărțile mele”. Și începe să-mi zică: „noi avem povești reale, lucruri care s-au întâmplat”.
O carte de-a ei se numea „Promisiunea” și povestindu-mi despre cartea respectivă ea a început să plângă, eu am început să plâng. Era despre Auschwitz. Deci după cărți cu iepurași, am publicat două cărți despre Auschwitz la Cartemma.
După ce am început să le traducem și să le edităm, mi-am dat seama că mama doamnei de la târgul din Bologna era una dintre supraviețuitoarele de Auschwitz. De aia plânsese ea atunci.
Cărți care, de altfel, au fost primite foarte fain pentru că erau două povești de conștientizare. Colecția „Copiii din lumea noastră”, după cărțile astea de la Auschwitz, mi s-a părut de-a dreptul lejeră.
- Anul acesta pare că a născut dezbatere mai mare în comentarii față de anii anteriori. Cum îți explici interesul crescut pe subiect?
- Acum peste tot sunt oameni foarte războinici de felul lor, adică vorbesc foarte urât în online, dar în același timp se comportă ca și cum războiul nu există. Uitându-mă la comentarii, am avut un șoc, după care am început să privesc comentariile oarecum cu detașare.
Au comentat, probabil, fără să citească, s-au uitat la o copertă și au comentat în funcție de asta.
- Și de la cei care au aflat despre ce e vorba cu adevărat, și aici mă refer la copiii, dar și la părinții lor, ce feedback ați primit?
- Feedback-ul a fost foarte ok. Adică oamenii au cumpărat cărțile și n-am avut nici măcar o dată un retur la pachetul ăsta de cărți. Eu știu ce promovez, nu sunt primele cărți care vorbesc despre lume. Am căutat mereu povești adevărate, oameni care să-i motiveze pe alți oameni, lumea reală. Nu poți să te ascunzi într-un tufiș dacă vezi un copil de culoare.
Adică tu trebuie să înțelegi că așa s-a născut și nu are nicio vină, dar nu ești tu cu nimic mai bun decât el pentru că el e de culoare și tu ești alb.
- Cum vezi tu că ar putea fi folosite cărțile la clasă?
- Eu am fost profesor trei ani într-o școală și da, au fost mulți profesori care au comandat. Eu am folosit cărțile atât la „Dezvoltare personală prin povești”, asta am predat, și la educație civică și educație socială. La educație civică, de exemplu, când vorbești despre vot, poți să mergi mai în spate: negrii n-au avut drept de vot, de ce n-au avut drept de vot? Tocmai pentru că existau aceste idei că oamenii de altă culoare sunt mai puțin buni decât albii.
Cărțile astea chiar pot să-ți folosească să aduci în context asta, după care să cauți mai profund și să-i pui pe copii să caute anumite informații din istorie.
Te duci cu cartea asta și pornești o discuție. Nu neapărat că vrei să-i convingi de ceva, că nu vrei să-i convingi că războiul e ok. Nici vorbă. În momentul în care există, ce se întâmplă de fapt pentru oameni? Cum suferă copiii în timpul unui război? Ce se întâmplă când suntem intoleranți cu ceilalți?
- Ce le-ai spune celor care se gândesc că subiectele acestea, războiul, foametea, ar putea să-i sperie pe copii?
- Mulți dintre părinți mă întreabă, „oare ar trebui să știe copilul sau nu ar trebui să știe copilul?”. Și tot timpul le spun: copiii trebuie să știe lucruri la vârsta lor emoțională. Nu le pui filme cu bombe unor copii de 3 ani.
Dacă copilul are o vârstă la care poți să vorbești deschis, nu înseamnă că îl sperii prin faptul că vorbești deschis. Asta e frica generației noastre, să nu-i traumatizăm pe copii.
Îi încurajez pe părinți să deschidă altfel de subiecte, să vadă ce părere au copiii despre asta, că s-ar putea să știe niște lucruri sau să le fi aflat din altă parte, într-un alt mod, în care poate îi sperie.
E posibil ca părintele nici măcar să nu știe că el are deja în minte o anumită perspectivă despre război sau că lui i se pare normal să se împuște, de exemplu, într-un joc. Mai degrabă îi citești o carte despre cum se întâmplă războiul decât să-l lași să se împuște cu alți copii în jocuri online, din punctul meu de vedere. Pentru că nu distinge ce înseamnă de fapt să te împuști cu adevărat. Adică el crede că e o joacă, dar nu e de fapt o joacă.
- Dintre cele patru cărți din colecție, care ai spune că este preferata ta? Și de ce?
- Cred că „Rasismul și intoleranța”. Eu cred că în momentul în care unora dintre noi ne este bine, ne poate fi bine tuturor. Și asta încerc să-i învăț și pe copiii mei. Adică fiecare are ceva bun de oferit și aș vrea să învățăm să nu mai fim unii împotriva celorlalți.
- De la ce vârstă ai spune tu că ar trebui începute genul ăsta de conversații?
- Sunt părinți care au început de la 6 ani să le citească, înainte de a merge la școală. Când a început războiul în Ucraina, mi-a scris o mămică. „Eu citesc cu fetița mea în fiecare seară «Conflictele globale». Și e cartea ei preferată.” Eu nu înțelegeam cum să citești așa ceva ca o carte preferată. Noi asta trebuie să învățăm de la copii, să fim deschiși la minte, să nu le închidem noi toate oportunitățile pentru simplul fapt că sunt prea mici.
Da, dacă vezi că se sperie, probabil că poți să închei și să zici că poate nu e momentul acum. Deși nu am niciun feedback de genul ăsta, că s-au speriat de la o anumită vârstă.
- Care crezi că mai sunt subiectele care încă nu au fost acoperite în literatura pentru copii?
- Cu mintea de acum cred că lumea are nevoie de liniște. Cărți care să-i învețe pe copii ce important e să stai în natură, ce important e să fii conectat cu ceilalți oameni, să-ți găsești o motivație interioară și să faci lucruri cu bucurie, chiar dacă asta nu-ți aduce neapărat un venit în acel moment, ci pur și simplu, să contribui la ceea ce înseamnă lumea. Aș scoate o serie de 10 cărți numai despre asta, despre cum să fim mai buni unii cu ceilalți, să creștem într-o comunitate și să avem grijă unii de ceilalți. Pentru că ceea ce se întâmplă în lume, asta arată, că nu suntem buni unii cu ceilalți, din păcate.
„Mica Sirenă” de culoare și „propangandă homosexuală”
De-a lungul timpului, la noi au mai apărut controverse legate de produse culturale destinate copiilor. În 2023, la filmul „Mica Sirenă”, distribuirea actriței de culoare Halle Bailey în rolul lui Ariel a venit cu reacții rasiste. Discuții similare au apărut și în jurul unor cărți cu tematică LGBTQ în Cărturești, prezența lor la raft fiind încadrată de o publicație ca „propagandă homosexuală”.
Când conținutul este problematic, editurile pot retrage cărțile de pe piață. Acesta a fost și cazul cărții „Profu’ crede că învăț”, care a fost retrasă în 2022, după ce părinții și profesorii au criticat conținutul ei. Autoarea a inclus îndemnuri precum lovirea capului de carte sau înjurarea profesorilor, spunând că este un pamflet, însă, după cum au explicat specialiștii pentru Școala9, copiii îl pot interpreta literal și le poate influența negativ comportamentul.
