Imaginați-vă o cină cu profesori, parlamentari, lideri de sindicat, conducătoare de organizații studențești, activiste din societatea civilă, specialiști în drepturile elevilor și actrițe care dezbat condiția educației în România. Acesta este formatul piesei „Ce e de făcut? Efecte ale măsurilor de austeritate din educație”, sub coordonarea regizorilor Bobi Pricop și David Schwartz, din care publicăm un fragment.
Elevii ucraineni refugiați învață în școlile din România fie ca audienți, situație în care doar asistă la orele predate în limba română, dar fără să fie evaluați și fără să primească note, fie ca elevi înmatriculați. În această a doua situație, ei primesc note și sunt evaluați la fel ca elevii români. În niciuna dintre ele nu vor avea studiile recunoscute în țara lor natală pentru că Ucraina nu are încă un cadru legal pentru asta.
Vă amintiți vremurile de altădată, când, în dimineața de 1 ianuarie, împodobeam o crenguță cu flori de hârtie și cu acest accesoriu le uram părinților și celor cunoscuți să trăiască, să îmbătrânească – și nu oricum – ci ca un măr, ca un păr... Vă amintiți vremurile când ni se ura să fim tari ca piatra, iuți ca săgeata? Nu știm dacă se mai merge astăzi cu sorcova și dacă da, cât anume din semnificațiile ei sunt păstrate; s-ar putea să se fi golit de esență și să fie doar un pretext pur comercial. Dar în aceleași vremuri de altădată, se spunea că dacă rămâi nesorcovit nu-ţi va merge bine tot anul, așa că în prima zi a anului, atunci când am început să scriem articolul pe care îl veți citi miercuri, ne-am gând că v-am putea sorcovi noi, așa, ca să vă/ne meargă bine în 2022.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
