Eram la grădiniță când am mers cu părinții mei prima oară la un protest - pentru protejarea Roșia Montană de exploatările miniere. Zece ani mai târziu am fost acolo ca voluntară, în cadrul proiectului „Adoptă o casă la Roșia Montană”. Două săptămâni am lucrat la diverse clădiri monument istoric împreună cu alți 20 de voluntari și am învățat să mă uit altfel la o casă veche.
Pentru a nu știm câta oară spunem și noi, odată cu alții, că importanța pe care o acordăm ca societate educației – și ne referim la dimensiunea macrosistemică –, școlii, reflectă nivelul nostru de educație și capacitatea de a gândi în perspectivă în folosul comunitar. De această dată, ne gândim la situația complicată și încă încâlcită a educației timpurii, adică a anilor de dinainte de grădiniță (cei pe care generația noastră i-a petrecut la bunici, în cele mai fericite cazuri). Creșa. Un domeniu aflat într-o etapă dinamică acum și cu un statut încă insuficient reglementat legislativ, care permite diverse anomalii.
În timp ce manualele de prevenire mizează pe intimidare și zgârie suprafața problemei consumului de droguri, un specialist în reducerea riscului explică în ce fel ar trebui să le vorbim copiilor despre droguri. Și nu o face din cărți.