Să contest sau să nu contest, aceasta e întrebarea.
Aceasta este întrebarea pe care, ca profesori, o primim în fiecare an. Motivele sunt diverse: unii elevi se autoevaluează și nota primită nu este în concordanță cu așteptările lor (fie de-a lungul timpului s-au autoevaluat în mod obiectiv, inclusiv la simulări, fie constată o răsturnare a ierarhiei, fie au fost convinși de experiențele prietenilor din alte generații să încerce „o contestație”).
Un indian a câștigat premiul pentru cel mai bun profesor în 2020 pentru munca depusă în a integra la școală fetele dintr-o comunitate dezavantajată din vestul țării. Elevii din Singapore, Taiwan, Hong Kong și alte țări asiatice au obținut cele mai bune rezultate la una dintre cele mai importante testări internaționale în domeniul matematicii și științelor.
„Când intri în clasă, trebuie să îți lași toate problemele în afara ei.” De câte ori vi s-a spus asta? De câte ori ați transmis acest mesaj? Să nu ne spuneți că nu ați auzit niciodată acest îndemn. Este unul dintre cele mai vehiculate mesaje despre statutul și misiunea profesorului, care se concentrează pe beneficiarii educației, elevii, ceea ce este, până la un punct, normal, firesc. Dar există, credem noi, și un firesc al întoarcerii privirii înspre profesori, care par a fi transformați, de acest mesaj, în niște mecanisme ușor de programat și atât. Or, lucrurile nu sunt așa de simple. Nu sunt deloc simple.