O directoare de școală dintr-un sat din Sălaj a reușit, cu metode simple, să-i aducă pe elevi cu drag la școală și astăzi copiii își aduc ei dimineața colegii la cursuri. Delia Monica Petran, de la Școala gimnazială Dobrin, cu 120 de elevi, a dat responsabilități tuturor profesorilor, a strâns relația cu familiile copiilor și a premiat prezența la școală. O politică a școlii este ca fiecare elev să primească atenție. „Să nu existe copil care să vină la școală și nimeni să nu-l întrebe nimic până merge acasă”, explică profesoara. Iată câteva exemple concrete de ce funcționează în combaterea abandonului școlar.
Un expert în sănătate mintală explică cum îi putem ajuta pe copii să nu se simtă copleșiți în perioada sărbătorilor de iarnă. Deși luna decembrie e considerată cea mai frumoasă perioadă a anului, ea poate provoca și mult stres, atât în cazul adulților, cât și în rândul celor mici. Cum își manifestă ei emoțiile?
De ce matematica de la școală nu are legătură cu matematica aia faină, cu istorie și poezie, care să-ți aducă bucuria că înțelegi lucrurile? Asta s-a tot întrebat matematicianul James Tanton până când și-a dat seama cum să ducă la nivel global matematica aia făcută cu bucurie și entuziasm.